Chiar aseară.
Stăteam în pat, ca de obicei, cu ochii la crucifixul de la bunica. Tot ca de
obicei, am ezitat: pe stânga sau pe dreapta? Care o fi adevărul? Durerea m-a
smuls din dilemă: palmele și tălpile chinuite mă rugau să le eliberez de cuiele
urâte și dureroase. Fără să mai stau pe gânduri, le-am scos încet, să nu doară
și mai tare. Am ascultat șoapta divină care îmi mulțumea și mă ruga să ne
strecurăm prin mulțime, până la mine acasă. După cum știi, nu sunt prea voinică
și mi-a fost puțin teamă că nu o să fiu în stare să-l târăsc atâta amar de drum.
Din fericire pentru mine, nu și pentru el, bună parte din oraș era adunată
acolo, pe deal, să se distreze în aer liber, la execuții, iar restul sărbătoreau
prin localuri și temple victoria credinței.
Ca să nu fim recunoscuți, am aruncat coroana de spini, apoi
i-am șters fața murdară și asudată cu mâneca. De ce mă întrebi de ștergar? Tu
crezi că am ieșit în oraș cu prosoape după mine? Mare noroc, trebuia doar să
coborâm dealul, iar oamenii erau prea preocupați de ei înșiși ca să mai remarce
mișcările din jur. Ah, am înțeles, da, l-am învelit cu șalul meu și, ca vai de
noi, am ajuns într-un târziu acasă.
Abia după ce l-am așezat pe pat și i-am dat să bea puțină
apă am avut răgazul să mă uit la el cu atenție. Era străveziu; la început am
crezut că este doar palid, fiindcă, totuși, fusese la un pas de moarte. Străveziu
ca un vis materializat în pripă. Totuși, părea mai real decât mine. În patul
din dormitorul mare, în așternuturile pentru oaspeți, stătea... mă jenez să-i
spun pe nume.
La revelații, mă pocnește întotdeauna un baros în ceafă și
mă doare capul ore în șir. Nu-i eram de niciun folos dacă stăteam așa, amețită
de migrene. M-am dus în bucătărie, unde țin pastilele de primă necesitate, și
am mestecat una. Gustul amar, scârbos, mi-a înviorat creierul. Am năvălit din
nou în cameră și el stătea acolo, cuminte, culcat. Încerca să-mi spună ceva.
Din păcate, am citit după privirea lui că ne gândeam amândoi la același lucru:
ce ne facem acum? De pe buze ieșea un suflu continuu; chiar dacă ar fi vorbit
pe limba mea, era greu de crezut că ne-am fi putut înțelege prea repede, pentru
că nu este chiar așa de simplu să discuți cu ideile și să îți auzi
absoluturile. Era atât de speriat de ce a făcut, că m-a cuprins mila. Ca un
copil neajutorat, am pus capul pe umărul lui și am plâns mult. Ce trist, să fii
a treia parte dumnezeiască, să fii trădat, umilit și chinuit, ba oamenii să mai
și vină să se distreze pe seama ta. Și, din atâtea sute de oameni, să nu se
găsească un suflet care să se îndure de chinul lui. Erau acolo bărbați
puternici, care l-ar fi cărat mai ușor decât am făcut-o eu, femei mai înstărite
și, logic, mai bune decât mine, care i-ar fi putut purta cu adevărat de grijă.
De mine ce să mai zic, el a venit să ia asupra lui suferința lumii iar eu, în
loc să îl alin, stau și plâng ca proasta de mila noastră.
Sigur, era mai comod înainte, pe când discutam detașat
argumentele pro și contra existenței sale. Ne ascultam politicos sau furios și
ne duelam fudul în sofisme vechi și noi, într-o eternă polemică din care nimeni
nu poate câștiga. Un joc de societate plăcut, pe care îl pornești doar când te
simți confortabil, la adăpostul unei halbe de bere, cu prietenii. Exiști, ți-e
bine și vrei să acoperi vocile care urlă: „bătrânețe, boală, moarte, suflet”.
M-am oprit din plâns și mi-am adunat forțele. După cum am
spus, nu sunt chiar novice în ale revelațiilor. Mai demult, m-am trezit într-o
dimineață și am văzut un ochi imens deasupra orașului nostru. Atât. Lumea fierbea,
se agita în neștire, se auzeau sute de păcate mărturisite simultan acolo, pe
drum, în gura mare, dar cei mai mulți erau încremeniți de groază. Nu de
adorație, nu de iubire. Una este să Știi că există și alta este să Vezi cu
ochii tăi că există. Ochiul s-a retras jenat de reacția oamenilor, la care nu se
aștepta, nu înainte de a clipi glumeț către mine.
Totuși, în fața fiului nu mă mai simt la fel. Recunosc, mi-e
puțin frică. M-am băgat singură în mijlocul acțiunii fără să gândesc,
altminteri nu l-aș fi atins niciodată. Aproape auzeam gândurile înnebunite
alergând haotic și izbindu-se de craniu, însă partea practică a lucrurilor
începea să iasă la suprafață. Trebuia să-i fac pe cei din jur să-l accepte,
fără să-l înțeleagă, așa cum încercam eu. N-ai cum să-l prezinți drept vărul
bolnav din provincie, care nu a vorbit de mic și e cam ciudat, dar mătușa Maria
nu îl mai poate ține, pentru că e bătrână și slăbită și abia își mișcă
picioarele. Nu, pentru că figura arhicunoscută îl recomandă ca pe un hippie
întârziat, secretul rușinos al familiei. În trei zile, cineva ar fi venit să
caute drogurile și ar fi descoperit rezerva mea de Algocalmin luat fără rețetă.
Nici adevărul nu suna prea grozav. Unii ar putea mima bunăvoința, de dragul
meu, dar ce mă fac cu prietenii și rudele atei convinși? S-ar putea să îi
spună bancuri necuviincioase și să dea vina pe o prelucrare în realitate
virtuală. Sau, în cel mai distopic film, însăși biserica mi l-ar putea răpi, să
îl închidă într-o cușcă spre adorație. Ori schema arhicunoscută, guvern,
experimente, spălat creier, of. De ce trebuie întotdeauna să îmi complic viața
cu problemele altora? Dar nu, e înfiorător, tot la mine mă gândesc, deși
problemele lui sunt mult mai grave. Îl ascund la mine acasă și aia e. Nici
nu-mi trece prin minte să-l duc înapoi, e suficient să mă uit la mâinile
străpunse de cuie ca să-mi treacă ideea. O să-l ocrotesc cât oi putea. Dar el,
el o vrea?
Probabil că, dacă ar fi rămas, încetul cu încetul, ar fi vorbit.
Deja suflul se transformase între timp în consoane cu vocale aruncate fără sens
pentru mine, dar care ar fi fost notate și publicate ca silabe revelate. Știu
că el este Totul care se zbate într-o formă, acceptând de dragul nostru această
silnicie. Își dă și el seama că s-a făcut târziu, că dacă predici mila și
iubirea riști să creezi și mai multă ură sau, și mai rău, să dai peste un prost
iubitor de oameni, ca mine, care să-te deturneze în numele milei și al iubirii.
Apoi, s-a ridicat s-a dus înapoi la treaba lui, nu înainte
de a clipi glumeț din ochi către mine.
